Zburatorul

Am tacut cam mult, dar cred ca a venit vremea sa vorbesc din nou. Am tacut prea mult pentru ca nu am mai avut cuvinte care sa poata descrie starea in care m-am aflat pana azi.

Cica m-am maturizat mai mult decat am facut-o pana acum. Am simtit in adancul sufletului ce inseamna tradarea, minciuna si indiferenta. Dar de … mi-am asumat-o. Am facut greseala sa promit infinitul. Si daca veti citi tot blogul, veti intelege la ce ma refer acum. Am facut greseala sa spun Te Iubesc mult prea des. Pana cand s-a creat o certitudine atat de coplesitoare incat ranile provocate nu mai rezulta in remuscari din partea celui care a gresit. Pentru ca esti sigur de celalalt. Esti sigur ca el va intelege. Da, va suferi … dar pentru ca te iubeste atat de mult, va intelege totul. Reactile tale, gesturile tale. Ajungi pana in punctul in care ii povestesti absolut totul, asemenea celui mai bun prieten. Ii impartasesti iubirea fata de altcineva, povestile lor, certurile lor. Dar lucrurile se amplifica. Si cand nu exista regrete, nu exista vina … totul dispare.

Nu mai am incredere in cuvintele frumoase. Nu mai am incredere in Te Iubesc. Nu mai am incredere in mangaieri, in saruturi, in dragoste. Ma bucur de ele, dar am sufletul rupt in mii de bucati. In orele de iubire sunt fericit. Dar in clipa in care ea dispare … imi dau seama ca totul e o himera. Ca ce a fost in sufletul ei, s-a dus demult. Ma intreb deseori cand se va termina. Cand va fi din nou bine. Poate ca niciodata. Ma intreb care este destinul meu. Sa astept toata viata o fiinta ce nu poate alege sufletul pereche ? Sa astept stiind ca iubirea este impartita in atatea locuri ? Si de fapt ce astept ? Ceva ce nu va mai fi niciodata la fel. Ceea ce astept … poate ca s-a stins demult. O parte din mine a murit. Ce a fost ea o data s-a dus. Au ramas niste pete de culoare imprastiate pe o panza alba. Incerc sa rup panza si sa o iau de la capat. Dar … degeaba.

Cineva drag ce mi-a fost alaturi in perioada asta, imi spunea : “Rolul tau nu s-a terminat. Ea a avut nevoie de tine. Dar mai au si altii. Ai prea multe de daruit ca sa te pierzi in infinit.” Dar asta mi-am dorit. Sa ma pierd in infinitul ei si sa nu mai am nevoie de nimeni altcineva. Iar acum ? Ce ma fac ? Sunt creatia ei. Numai daca as muri as putea fi altfel.

Cel mai dureros lucru este sa-ti dai seama ca n-ai fost iubit atat de mult cat ai iubit tu la randul tau. Ca acel cineva iubeste mai mult acum. Doar ca nu pe tine …

E cea mai mare povara pe care am dus-o vreodata. Sa stiu totul … sa apar iubirea lor, sa nu o judec  … Sper doar ca toate astea vor conta intr-o zi. E dureros sa nu fi auzit. E dureros sa nu fi inteles.

Tot ce imi doresc acum este sa plec. Departe … sa nu ma mai intorc niciodata. Dar nu pot s-o fac. Stiu ca altii au nevoie de mine acum. Si mi-ar da de zeci de ori mai mult decat am acum. Dar n-o pot face. In prostia mea, continui sa iubesc la infinit ceva ce a murit. Si daca dupa citirea acestui text m-ati intreba daca mi-as da viata pentru ea … Ati fi uimiti de raspuns : DA. Pentru ca fara ea, lumea asta ar fi mult mai trista. Pentru ca fara ea, ceilalti ar suferi cumplit. Pentru ca fara ea, multi ar plange in loc sa zambeasca. Pentru ca in acest fel … as fi intotdeauna langa ea. Privind de sus … cum se bucura de viata.

Poate ca intr-o zi voi putea pleca. Poate ca intr-o zi ma voi vindeca. Dar mi-e teama ca nu va stii niciodata cat de mult m-a durut. Mi-e teama ca niciodata nu va trage de mine sa ma intorc.

“Doamne, cu ce am gresit ?” – Am gasit demult raspunsul la intrebarea asta. Am gresit fata de un om care a dat totul timp de un an jumate. Asa cum fac eu acum. Si mi-am batut joc de el in ultimul hal. L-am tarat prin noroi, i-am facut sufletul bucati … Si stiti unde e acel om ? Intr-o camera in care inca mai sunt lucrurile mele acolo. Cu un dulap in care inca mai exista hainele mele. Cine este acest om ? Un om care dupa doi ani de zile de cand eu am disparut … inca ma iubeste. Iar lectia de viata este ca nici pana in ziua de azi nu a reusit sa ma uite. Nici pana in ziua de azi nu-si vede de viata sa. M-ar astepta o eternitate. De ce ? Pentru ca mi-am batut joc de ea. Pentru ca nu ma poate uita pentru ce i-am facut. Pentru ca a incercat sa se sinucida de 3 ori. Pentru ca a ajuns in spital din cauza mea. De ce ? Pentru ca sunt tot ce si-a dorit de la viata. Dar eu nu mai simt nimic pentru ea. N-am simtit niciodata. Iar acum platesc …

Imi aprind o tigara, ma uit spre cer … si ma rog … ca in noaptea asta sa mai mor putin. Innecat in lacrimi. Asurzit de proprile-mi urlete. E mult prea greu … E mai usor sa-ti lasi sufletul calcat in picioare.

Cineva spunea mai demult : “Nu vreau sa iubesc … pentru ca vreau sa traiesc.”

Sunt nimeni si nimic. Dar totusi zambesc … maine voi muri din nou.

(Va urma)