Epilog … pierdut printre oameni, suflete, razboaie. Printre ura si indiferenta.

Epilog … sfarsitul m-a cuprins de o foame si o sete, de o cruzime rece si albastra.

Doar un trup de jar intins pe pleoape, uitat printre petale … de sange, de durere, de lacrimi si de vorbe.

Epilog … ce nu credeam s-apara. Printre vorbe de iubire, printre juraminte de credinta, printre infinituri definite.

Epilog … ce nu credeam sa-mi spuna : M-ai pierdut, a ta nebuna ! Nebuna de dorinta, nebuna de credinta.

Ai fost bun, dar mult prea bun. Ai fost mangaiere … prea tarzie. De-ai avea deceniul in urma … poate si acum as scrie.

Despre noi, ce-am fost odata. Strigate si maini dorite. Vene asuprite de sangele-nfierbantat. De nopti uitate-n rasarituri. De ape inspumate, de nisip scobite.

Epilog … Ai dat tot, dar tot degeaba. Mult prea mult, dar prea putin. Pentru un suflet chinuit ce nu avea scapare de al asprului trecut.

Ce ai uitat in mine cheia lacrimilor spulberate. De tradarea promisiunii … a unei iubiri eterne.

Te-ai lasat dusa de iele. Te-ai lasat dusa de mreje, suferinta si-ndoiala.

Iar in noaptea cea din urma, eu ti-am adormit copilul … cu vorbe dulci, cu ganduri bune, cu atingeri demult pierdute. A unui tata infinit, ce nu-l va avea vreodata. Din orgoliu, din uitare, din prea multa imbatare … cu o viata chinuita, cu un suflet schingiuit … ce nu vei vrea vreodata sa il pui inchis in mine. Doar spre vindecare.

Si a-ncepe noua viata. Fara griji, fara durere. Fara urlete si lacrimi. Fara urma ca vreodata … sa te parasesc uitandu-ti viata. Ce ai fost demult odata. Ce vei fi intotdeauna. Pentru nimeni si nimic. Doar a mea, c-asa au vrut, ingerii ce mi te-au rapus.

Ai uitat sa-ti vrei dorinta. Ai uitat sa-ti vrei iubirea. Ai uitat sa-ti vrei sfarsitul … cautarii tale infinite.

Perfectiunea intruchipata … vei fi doar ce-ai fost odata. Cand pe treptele iubirii ai urcat fara-nfricare.

Si urlat : Doamne, da-mi putere ! Sa nu-l uit niciodata.

Si ai avut mereu aproape … sufletul tau pereche. L-ai alungat precum o boala … ce nu-ti lasa inima goala. Ca sa urle, ca sa strige … Doamne, ce trecut ferice. Cand iubeai fara credinta ca vreodata il vei pierde. Cu parul negru, ochii vesnici, mana grea ce te lovea-n adancuri.

Ranile ce au avut, numai lacrimi de trecut. Numai sange curgator … de al suferintei culegator.

L-ai pierdut demult, acuma … l-ai gasit in mine, dara … a fost mult prea mult de dus. O iubire de nepatruns. Pentru tine, pentru ceilalti, ce au judecat prea aspru si-au uitat de viata noastra.

Te-am iubit mereu .. si poate, mi-am dorit la fel iubirea. Dar vorbele-s impartite … Te iubesc ! …demult, odata. Acum mangaie un altul. Suntem doi … si totusi unul, dar eu m-am stins prin ele.

Strivit de pasi, strivit de vise … Te Iubesc incontinuare. Tu ce-ai fost o fata blonda, pura, draga si zdrobita. Un suflet drag ce-am vrut sa-l vindec. Un suflet dublu ce-am uitat sa-l judec. Caci am crezut in tine.

Iar acum sunt singur. Uitat de lume, uitat de tine.

Doi ochi, caprui … pierduti … atintiti spre o fotografie. Ce mereu imi va apartine. Esti tu, ce-ai fost, demult … odata.

Te astept mandra faptura. Sa te-ntorci … sa vii plapanda. Asa cum te-am iubit. Mandra, lacrima de pudra … alba, pura, fina … dar nu te voi inchide … caci cenusa ai fost … si-ai renascut. Iar acum … la pamant ai si cazut.

Dar vor trece anii si vei vedea. Printul alb, ratacitor. Zburator uitat de tine, prin trecut, prin vis de sine.

Voi fi mereu in urma ta. Ca o umbra, ca o stea.

Priveste-n sus … blanda faptura. Am murit,  a ta captura. Voi fi mereu in vocea ta. Un fluture fara de praf pe aripi.

Un inger negru si batran.

Te iubesc, al tau … NEBUN !

Cica m-am maturizat mai mult decat am facut-o pana acum. Am simtit in adancul sufletului ce inseamna tradarea, minciuna si indiferenta. Dar de … mi-am asumat-o. Am facut greseala sa promit infinitul. Si daca veti citi tot blogul, veti intelege la ce ma refer acum. Am facut greseala sa spun Te Iubesc mult prea des. Pana cand s-a creat o certitudine atat de coplesitoare incat ranile provocate nu mai rezulta in remuscari din partea celui care a gresit. Pentru ca esti sigur de celalalt. Esti sigur ca el va intelege. Da, va suferi … dar pentru ca te iubeste atat de mult, va intelege totul. Reactile tale, gesturile tale. Ajungi pana in punctul in care ii povestesti absolut totul, asemenea celui mai bun prieten. Ii impartasesti iubirea fata de altcineva, povestile lor, certurile lor. Dar lucrurile se amplifica. Si cand nu exista regrete, nu exista vina … totul dispare.

Nu mai am incredere in cuvintele frumoase. Nu mai am incredere in Te Iubesc. Nu mai am incredere in mangaieri, in saruturi, in dragoste. Ma bucur de ele, dar am sufletul rupt in mii de bucati. In orele de iubire sunt fericit. Dar in clipa in care ea dispare … imi dau seama ca totul e o himera. Ca ce a fost in sufletul ei, s-a dus demult. Ma intreb deseori cand se va termina. Cand va fi din nou bine. Poate ca niciodata. Ma intreb care este destinul meu. Sa astept toata viata o fiinta ce nu poate alege sufletul pereche ? Sa astept stiind ca iubirea este impartita in atatea locuri ? Si de fapt ce astept ? Ceva ce nu va mai fi niciodata la fel. Ceea ce astept … poate ca s-a stins demult. O parte din mine a murit. Ce a fost ea o data s-a dus. Au ramas niste pete de culoare imprastiate pe o panza alba. Incerc sa rup panza si sa o iau de la capat. Dar … degeaba.

Cineva drag ce mi-a fost alaturi in perioada asta, imi spunea : “Rolul tau nu s-a terminat. Ea a avut nevoie de tine. Dar mai au si altii. Ai prea multe de daruit ca sa te pierzi in infinit.” Dar asta mi-am dorit. Sa ma pierd in infinitul ei si sa nu mai am nevoie de nimeni altcineva. Iar acum ? Ce ma fac ? Sunt creatia ei. Numai daca as muri as putea fi altfel.

Cel mai dureros lucru este sa-ti dai seama ca n-ai fost iubit atat de mult cat ai iubit tu la randul tau. Ca acel cineva iubeste mai mult acum. Doar ca nu pe tine …

E cea mai mare povara pe care am dus-o vreodata. Sa stiu totul … sa apar iubirea lor, sa nu o judec  … Sper doar ca toate astea vor conta intr-o zi. E dureros sa nu fi auzit. E dureros sa nu fi inteles.

Tot ce imi doresc acum este sa plec. Departe … sa nu ma mai intorc niciodata. Dar nu pot s-o fac. Stiu ca altii au nevoie de mine acum. Si mi-ar da de zeci de ori mai mult decat am acum. Dar n-o pot face. In prostia mea, continui sa iubesc la infinit ceva ce a murit. Si daca dupa citirea acestui text m-ati intreba daca mi-as da viata pentru ea … Ati fi uimiti de raspuns : DA. Pentru ca fara ea, lumea asta ar fi mult mai trista. Pentru ca fara ea, ceilalti ar suferi cumplit. Pentru ca fara ea, multi ar plange in loc sa zambeasca. Pentru ca in acest fel … as fi intotdeauna langa ea. Privind de sus … cum se bucura de viata.

Poate ca intr-o zi voi putea pleca. Poate ca intr-o zi ma voi vindeca. Dar mi-e teama ca nu va stii niciodata cat de mult m-a durut. Mi-e teama ca niciodata nu va trage de mine sa ma intorc.

“Doamne, cu ce am gresit ?” – Am gasit demult raspunsul la intrebarea asta. Am gresit fata de un om care a dat totul timp de un an jumate. Asa cum fac eu acum. Si mi-am batut joc de el in ultimul hal. L-am tarat prin noroi, i-am facut sufletul bucati … Si stiti unde e acel om ? Intr-o camera in care inca mai sunt lucrurile mele acolo. Cu un dulap in care inca mai exista hainele mele. Cine este acest om ? Un om care dupa doi ani de zile de cand eu am disparut … inca ma iubeste. Iar lectia de viata este ca nici pana in ziua de azi nu a reusit sa ma uite. Nici pana in ziua de azi nu-si vede de viata sa. M-ar astepta o eternitate. De ce ? Pentru ca mi-am batut joc de ea. Pentru ca nu ma poate uita pentru ce i-am facut. Pentru ca a incercat sa se sinucida de 3 ori. Pentru ca a ajuns in spital din cauza mea. De ce ? Pentru ca sunt tot ce si-a dorit de la viata. Dar eu nu mai simt nimic pentru ea. N-am simtit niciodata. Iar acum platesc …

Imi aprind o tigara, ma uit spre cer … si ma rog … ca in noaptea asta sa mai mor putin. Innecat in lacrimi. Asurzit de proprile-mi urlete. E mult prea greu … E mai usor sa-ti lasi sufletul calcat in picioare.

Cineva spunea mai demult : “Nu vreau sa iubesc … pentru ca vreau sa traiesc.”

Sunt nimeni si nimic. Dar totusi zambesc … maine voi muri din nou.

(Va urma)

- ti-am spus vreodata cum te iubesc ? ti-am spus ?
- de multe ori …
- nu cred … cred ca am gresit spunandu-ti lucruri prea simple, prea umane si nu e asa
Te-am mintit 2 ani de zile ca te iubesc ca pe un om … si nu e asa. Te iubesc asa cum o mama isi iubeste copilul, asa cum un pui este dependent de mama sa, asa cum o stea nu se poate aprinde fara ca alta sa moara, asa cum Dumnezeu la iubit pe Iisus .. si asa cum Iisus i-a iubit pe oameni, asa cum marea face dragoste cu nisipul, asa cum norii mangaie muntii cei mai inalti. Atat de neconditionat incat mi-e imposibil sa cred ca mai exista asa ceva pe lumea asta, incat stiu ca nu mai e alta ca tine. Degeaba as pierde o viata intreaga sa caut una la fel … n-as gasi nici macar a mia parte din ce am gasit in tine. Degeaba as cauta raspunsul … nu-l voi gasi niciodata … El nu mi-l va spune … pentru ca El mi-a decis destinul .. inainte ca eu sa mai pot spune ceva mi-a pus in drum cea mai frumoasa femeie din lume, cea mai complicata de inteles , cea mai imposibila de tinut, cea mai misterioasa de descoperit, cea mai schimbatoare pentru ca fiecare zi sa fie diferita
Cea mai grea misiune din viata asta … cel mai sangeros camp de lupta, dar dupa el, peste deal nu mai este sange …
Este numai aer … respiratia ta usoara .. ce imi sufla parul de pe frunte … buzele ce imi saruta lacrimile si ochii care ma fac sa ingenunchez in ta. Si sa te iubesc o viata si un infinit … Te-am mintit … pentru ca nu te iubesc
Te ador mai mult decat oricine pe acest pamant, te-am mintit pentru ca te iubesc mai mult decat te iubeste Dumnezeu.

Unde esti ? Pe unde sa te mai caut ? Unde sa te mai gasesc, daca nu in mine ?

Nu stiu de ce pasari albe se ivesc din nou pe cer
Numele ti-l scriu si pier
Trec amintiri ce se-ating usor de fiecare val
Si se pierd apoi spre mal
Panze albe, flacari vii aprinse-n nopti senine
Viata mi-o purtati mereu
Numai marea stie ca vei fi mereu cu mine,
Vis al sufletului meu

Oriunde te vei afla, voi fi aproape, oriunde vei fi, oriunde te vei afla,
Oricand ma vei chema, voi fi aproape, oriunde vei fi, oricand ma vei chema, in urma ta

Clipe de dor se revarsa acum din marea de clestar
Prin inele de corali
Si ca-ntr-un vis, vad castele de nisip ce cresc in larg
Dar la primul val se sparg
Panze albe, flacarii vii aprinse-n nopti senine,
Viata mi-o purtati mereu
Numai marea stie ca vei fi mereu cu mine,
Vis al sufletuluï meu

Dar am dat prea mult. Uitat in balta unor lacrimi, dorind sa alin durerea si suferinta. Vrand sa vindec ranile de pe fruntea ei. Vrand sa-i sterg palmele de pe obraji. Vrand sa-i fiu sot, iar pentru EL .. tatal pe care nu l-a avut niciodata.

Am dat atat de mult … dar intotdeauna mult prea mult. Nu am cerut in schimb decat o iubire constanta. Un sarut de noapte buna. Un sincer “Te Iubesc”. Dar prea mult bine .. duce numai la rau. De fiecare data cand apare cineva nou … cel din urma va fi uitat. Pentru ca esti om. Dar eu nu mai stiu ce sunt. Iti simt talpile grele cum pasesc pe trupul meu. Iti simt unghile cum ma despica. Dintii cum ma sfasie.

Dar am inteles fiecare razbunare, fiecare durere, fiecare umilire. Nu e vina ta. Tu ai fost doar victima altuia. Asa cum sufar eu acum … tu ai suferit de zeci de ori mai mult. Si atunci … stii ce ai simtit. Stii ce simt si eu.

Iar acum … e mai mult decat spui. E mai mult decat atat. Da, te schimbi. Da, vei fi mai puternica. Da, vei stii sa ii ranesti pe cei ce ti-au facut rau. Dar nu-i rani pe cei care ti-au dat totul si-ti vor numai binele. Si va disparea tot. Vei pasi peste lacrimile mele. Vei pasi mandra, uitand trecutul.

Crezi ca nu inteleg ? Ba da … mult prea mult incat sa indraznesc sa ma razbun. Mult prea mult incat sa-mi doresc sa te ranesc. Pentru ca asa a fost din totdeauna. M-am luptat cu frica ta, neincrederea ta … M-am luptat cu uitarea ta. M-am luptat cu cei ce au vrut sa ne distruga. Cu cei ce au vrut sa te amageasca si sa te raneasca. Poate nu trebuia sa-mi pese. Poate ai fi invatat ceva din greselile astea. Poate ai fi stiut sa iubesti. Sa nu minti. SA NU RANESTI.

M-am mai stins o data. Dar ma voi reaprinde. Pentru ca daca am vrut sa-ti arat viata … trebuie sa traiesc pentru tine. Nu pentru mine.

Regaseste-te, construieste-te, amesteca-te …

Cand vei avea nevoie de mine din nou … uita-te in jos. Sunt visul pe care ai pasit cu iubire si pe care ai calcat cu ura. Paseste cu grija.

Si nu ma judeca vreodata ca n-am inteles prin ce treci. Sunt fericit pentru ca vei ajunge sus.

Dar sunt trist … pentru ceea ce mi-ai ascuns. Si am stiut din prima clipa. Am vazut destul, dar n-am zis.

Iarta-ma … ca te cunosc mult prea bine.