Am o marturisire sa-ti fac. La inceput imi pareai mic si ciudat. Nu prea te interesa de mine, ceea ce evident m-a facut sa ma simt insultat de-a dreptul. Erai doar tu si mama ta, impotriva intregii lumi. Ciudat cum unele lucruri nu se schimba niciodata. Asa ca am alergat alaturi de voi, incercand sa demonstrez ceva, neintelegand cum a deveni parinte te poate schimba. Si nu-mi aduc aminte exact momentul in care totul s-a schimbat. Doar stiu ca s-a intamplat. O data eram impenetrabil, nimic nu ma putea atinge, iar dintr-o data, parca inima imi batea in afara pieptului. Expusa tuturor.

Iubirea mea pentru tine a fost cea mai intensa, incredibila si dureroasa experienta a vietii mele.  Incercand sa-ti fiu tata, am jurat solemn ca te voi proteja mereu de restul lumii. Fara sa stiu ca intr-o zi te voi face sa suferi cel mai mult pentru ca n-am stiut sa “joc” prea bine. Asa cum altii si-ar fi dorit. Am plans in fata ta, am ras in fata ta. Si nici nu-mi pot imagina ca ai putea vorbi vreodata despre mine cu vreun fel de mandrie. Cum ai putea ? “Tatal” tau este un copil inchis intrun corp de adult. Ii pasa de nimic si totul laolalta in acelasi timp. Nobil in gandire, slab in fapte. Ceva trebuie sa se schimbe. Ceva trebuie sa fie dat in schimb.

Se face intuneric. Prea intuneric pentru a putea vedea.

Nu stiu cum sau de ce …

Nu stiu in ce fel sau “cine” ma impinge sa scriu aceste randuri …

Poate doar o dorinta asidua de a ma bucura in cele mai multe forme posibile.

N-am mai scris de ceva vreme. Poate de prea multa vreme. N-am stiut ce se mai poate spune despre viata … Viata care mi-a aratat in ultima luna ca rasare intr-o dimineata si se stinge pe veci intr-o noapte. O viata mult prea scurta pentru fericire si mult prea lunga pentru durere. Probabil deja va asteptati la niste randuri deprimante si lipsite de optimism. Dar nu va fi asa … Ultimele doua zile m-au facut sa cunosc o alta forma de fericire. Viata mi-a aratat partea de care imi este cel mai dor, desi n-am cunoscut-o vreodata.

N-am facut altceva decat sa stau in pragul unei usi si sa privesc ceea ce era iubire si ceea ce se nascuse din iubire. Ceea ce era o mama si … copilul ei. Am privit minute in sir un lucru ce mi-a lipsit ani de zile, dar acum il regasisem. Ma vedeam pe mine, doar ca mult, mult mai mic. O vedeam pe ea, cea care mi-a dat suflarea pe care o pierdusem, jucandu-se cu el … cel ce mi-a calauzit sufletul catre o dorinta pe care nu am avut-o niciodata. Dorinta de a fi tata.

N-am facut altceva decat sa ii privesc jucandu-se, iubindu-se, alintandu-se in vreme ce timpul se oprise in loc. Nimic din jur nu mai conta. Peretii camerei se daramau de-a dreptul in fata rasetelor ce deveneau din ce in ce mai tari. Era ca si cum tot aerul din camera se descatusa in fata lor … in fata vietii.

Stiu doar ca mi-au dat lacrimile de fericire si le-am soptit … “Dragii mei …”. Altceva n-am stiut sa rostesc. Eram blocat intr-o lume din care nu mai voiam sa ies vreodata. Eram prizonierul unor imagini cum rar mi-a fost dat sa vad. Asemenea unui tablou pe care oriunde in lumea asta l-ai aseza, tot vei simtii ca acolo ii este locul. Asemenea unui film mult iubit, in care totul se deruleaza atat de lent in asa fel incat sa nu ti-l poti sterge din minte.

Am simtit ca din acea clipa ei mi-au dat aripi. Am ramas socat intr-un mod in care fericirea nu este cuvantul ce poate descrie starea in care ma aflam. Am simtit ca tot ce stiam era demult depasit. Ei mi-au dat adevarata definitie a fericirii, a vietii si a familiei. Familie pentru care mi-as vinde si sufletul ca sa pot trai macar o viata alaturi de ei. Pentru ca sunt egoist, iar o zi, o luna sau un an nu mi-ar fi indeajuns ca sa le demonstrez cat de bun pot fi pentru ei.

Nu am simtit decat o dorinta arzatoare de a-mi parasi locul de umil privitor si de a ma alatura fericirii lor.

In viata asta am avut un singur privilegiu … Cel de a intalni doua fiinte mai pretioase ca insasi viata. Doua fiinte mai frumoase ca Dumnezeu, si nu mi-e teama sa o spun. Ceea ce ma asteapta dincolo de viata asta … poate ca va fi cumplit, dar cata vreme sunt aici ma voi inchina fericirii infinite pe care o regasesc alaturi de ei.

Iar cea pe care o iubesc si o voi iubi pana cand lumea asta se va sfarsi este tot ceea ce nu sunt si imi doresc sa fiu.

Iar cel pe care il iubesc si il voi iubi pana cand voi inchide ochii este tot ceea ce am fost si voi ramane mereu. Mereu imi demonstreaza ca ma uit intr-o oglinda.

Iar pentru ei doi … TOTUL si ORICE. Pentru ca NIMIC .. hmm … Este mai mult decat inacceptabil.

Va iubesc,

Al vostru pentru totdeauna …

M.

Model : Mircea Elisei
Lumini : Florin Constantin
Imagine si Montaj : Matei Vladutescu

Dar asta este viata … si ea merge mai departe.

Esti un inger printre ingeri …

Sa ma veghezi de sus … si sa iti gasesti linistea pe care ai tot cautat-o ani si ani …