- ti-am spus vreodata cum te iubesc ? ti-am spus ?
- de multe ori …
- nu cred … cred ca am gresit spunandu-ti lucruri prea simple, prea umane si nu e asa
Te-am mintit 2 ani de zile ca te iubesc ca pe un om … si nu e asa. Te iubesc asa cum o mama isi iubeste copilul, asa cum un pui este dependent de mama sa, asa cum o stea nu se poate aprinde fara ca alta sa moara, asa cum Dumnezeu la iubit pe Iisus .. si asa cum Iisus i-a iubit pe oameni, asa cum marea face dragoste cu nisipul, asa cum norii mangaie muntii cei mai inalti. Atat de neconditionat incat mi-e imposibil sa cred ca mai exista asa ceva pe lumea asta, incat stiu ca nu mai e alta ca tine. Degeaba as pierde o viata intreaga sa caut una la fel … n-as gasi nici macar a mia parte din ce am gasit in tine. Degeaba as cauta raspunsul … nu-l voi gasi niciodata … El nu mi-l va spune … pentru ca El mi-a decis destinul .. inainte ca eu sa mai pot spune ceva mi-a pus in drum cea mai frumoasa femeie din lume, cea mai complicata de inteles , cea mai imposibila de tinut, cea mai misterioasa de descoperit, cea mai schimbatoare pentru ca fiecare zi sa fie diferita
Cea mai grea misiune din viata asta … cel mai sangeros camp de lupta, dar dupa el, peste deal nu mai este sange …
Este numai aer … respiratia ta usoara .. ce imi sufla parul de pe frunte … buzele ce imi saruta lacrimile si ochii care ma fac sa ingenunchez in ta. Si sa te iubesc o viata si un infinit … Te-am mintit … pentru ca nu te iubesc
Te ador mai mult decat oricine pe acest pamant, te-am mintit pentru ca te iubesc mai mult decat te iubeste Dumnezeu.

Unde esti ? Pe unde sa te mai caut ? Unde sa te mai gasesc, daca nu in mine ?

Nu stiu de ce pasari albe se ivesc din nou pe cer
Numele ti-l scriu si pier
Trec amintiri ce se-ating usor de fiecare val
Si se pierd apoi spre mal
Panze albe, flacari vii aprinse-n nopti senine
Viata mi-o purtati mereu
Numai marea stie ca vei fi mereu cu mine,
Vis al sufletului meu

Oriunde te vei afla, voi fi aproape, oriunde vei fi, oriunde te vei afla,
Oricand ma vei chema, voi fi aproape, oriunde vei fi, oricand ma vei chema, in urma ta

Clipe de dor se revarsa acum din marea de clestar
Prin inele de corali
Si ca-ntr-un vis, vad castele de nisip ce cresc in larg
Dar la primul val se sparg
Panze albe, flacarii vii aprinse-n nopti senine,
Viata mi-o purtati mereu
Numai marea stie ca vei fi mereu cu mine,
Vis al sufletuluï meu

Dar am dat prea mult. Uitat in balta unor lacrimi, dorind sa alin durerea si suferinta. Vrand sa vindec ranile de pe fruntea ei. Vrand sa-i sterg palmele de pe obraji. Vrand sa-i fiu sot, iar pentru EL .. tatal pe care nu l-a avut niciodata.

Am dat atat de mult … dar intotdeauna mult prea mult. Nu am cerut in schimb decat o iubire constanta. Un sarut de noapte buna. Un sincer “Te Iubesc”. Dar prea mult bine .. duce numai la rau. De fiecare data cand apare cineva nou … cel din urma va fi uitat. Pentru ca esti om. Dar eu nu mai stiu ce sunt. Iti simt talpile grele cum pasesc pe trupul meu. Iti simt unghile cum ma despica. Dintii cum ma sfasie.

Dar am inteles fiecare razbunare, fiecare durere, fiecare umilire. Nu e vina ta. Tu ai fost doar victima altuia. Asa cum sufar eu acum … tu ai suferit de zeci de ori mai mult. Si atunci … stii ce ai simtit. Stii ce simt si eu.

Iar acum … e mai mult decat spui. E mai mult decat atat. Da, te schimbi. Da, vei fi mai puternica. Da, vei stii sa ii ranesti pe cei ce ti-au facut rau. Dar nu-i rani pe cei care ti-au dat totul si-ti vor numai binele. Si va disparea tot. Vei pasi peste lacrimile mele. Vei pasi mandra, uitand trecutul.

Crezi ca nu inteleg ? Ba da … mult prea mult incat sa indraznesc sa ma razbun. Mult prea mult incat sa-mi doresc sa te ranesc. Pentru ca asa a fost din totdeauna. M-am luptat cu frica ta, neincrederea ta … M-am luptat cu uitarea ta. M-am luptat cu cei ce au vrut sa ne distruga. Cu cei ce au vrut sa te amageasca si sa te raneasca. Poate nu trebuia sa-mi pese. Poate ai fi invatat ceva din greselile astea. Poate ai fi stiut sa iubesti. Sa nu minti. SA NU RANESTI.

M-am mai stins o data. Dar ma voi reaprinde. Pentru ca daca am vrut sa-ti arat viata … trebuie sa traiesc pentru tine. Nu pentru mine.

Regaseste-te, construieste-te, amesteca-te …

Cand vei avea nevoie de mine din nou … uita-te in jos. Sunt visul pe care ai pasit cu iubire si pe care ai calcat cu ura. Paseste cu grija.

Si nu ma judeca vreodata ca n-am inteles prin ce treci. Sunt fericit pentru ca vei ajunge sus.

Dar sunt trist … pentru ceea ce mi-ai ascuns. Si am stiut din prima clipa. Am vazut destul, dar n-am zis.

Iarta-ma … ca te cunosc mult prea bine.

Update : Iata si filmarea de la lansarea Apple iPad. Enjoy !

___________________________________________________________________________________________

S-a lansat intr-un final. Se vorbeste ca va revolutiona portabilitatea si conectivitatea notebook-urilor. In fond este o combinatie intre un iMac, iPhone si iPod. Nu am reusit sa gasesc filmarea de la prezentarea oficiala, dar cativa bloggeri au pus niste fotografii de la evenimentul sustinut de Steve Jobs.

Ce face Facebook-ul din oameni. L-am adaugat in lista de prieteni in urma cu cateva luni, doar pentru ca am vazut in profilul sau ca este producator si m-am gandit ca ar fi bine sa-mi largesc cercul de oameni “ai muncii”. Apoi am vazut si celebra fotografie cu chitara. Fender Stratocaster + Digitech = combinatie achizitionata probabil de la Guitarshop. E, iata un om polivalent. Arta, muzica, teatru … apoi investitor, finantator la o echipa de fotbal … iar acum aflu de la tv ca e implicat in crima organizata ). Foarte tare. Iar de atunci … profilul sau este asaltat zilnic cu gift-uri, comment-uri si invitatii. Omul a ajuns o adevarata celebritate.

Iar ce este amuzant e ca vedetele din Romania sunt cautate pentru a confirma sau infirma o posibila relatie cu acest om.

Narcisa Suciu deci…. M-a sunat cineva de la stiri sa ma intrebe daca ma stiu cu Sergiu Bahaian, ca cica e in lista mea de facebook….

Din cate am inteles, Sergiu Bahaian se afla in arest. Dar daca ar fi fugit de politie l-am fi putut pune alaturi de aceasta vedeta a Facebookului :

Un infractor britanic evadat supranumit “fugarul de pe Facebook” face senzatie pe Internet, tachinand politistii prin intermediul retelei de socializare Facebook, unde a strans peste 30.000 de “prieteni”.

Craig “Lazie” Lynch, in varsta de 28 de ani, a evadat din inchisoarea din Suffolk in septembrie. El se afla acolo pentru sapte ani, pentru jaf cu circumstante agravante, scrie Agence France Presse.

De-a lungul sarbatorilor de iarna, a postat pe Facebook fotografii cu el insusi, impreuna cu un curcan si cu beteala de brad, sau ridicand degetul mijlociu in directia politistilor.

In ziua de Craciun, si-a schimbat statusul: “Cracin fericit, am reusit”, in vreme ce, in 27 decembrie, statusul sau era “TREZITI-VA OAMENI BUNI, ESTE WEEKEND, UNDE SE TINE PETRECEREA?”.

Si totusi de ce iubim ? Stim ca mai devreme sau mai tarziu vom fi raniti iremediabil. Si vom fi lasati singuri, inchisi intre patru pereti, urland, plangand si dorindu-ne sa dam timpul inapoi. Sa reparam intr-un fel ceea ce nu mai poate fi reparat. Singurul scop devenind acela de a face orice si oricat pentru a-l face pe cel de langa tine sa te observe. Sa se opreasca din drumul sau pentru o clipa, sa se uite in urma, si sa-si deschida sufletul pentru a te mangaia cu o vorba, cu o atingere.

Si daca nu o mai putem lua de la capat ? Daca nu mai vedem nimic frumos in viata asta. Daca tot ceea ce am construit, fiecare vis, caramida dupa caramida si fiecare dorinta nu au fost decat pentru ca cel pe care-l iubesti sa te iubeasca la randul sau. Ca un pictor al vremurilor demult apuse, ti-ai desenat pamantul, cerul, apa, casa, trupul si chipul celui ales. Toate formand intr-un final visul unei vieti perfecte. Totul intr-o armonie perfecta, dar extrem de fragila. Dar ceva in acel tablou nu este la locul lui. Ceva, o pata de culoare, o nuanta gresita … ceva iti spune ca nu e atat de perfect precum credeai. Cineva minte, cineva iti tradeaza iubirea, cineva ignora, cineva iubeste pe ascuns … Ce mai simti atunci ? Dezamagire, amar, ura, neincredere …

Te simti ametit ? Te simti obosit ? Neincrezator ? Vrei sa dai timpul inapoi ? Iti spun un secret … nu se poate ! Si te doare. Rau. Din ce in ce mai rau. Te uiti la el si iti este teama .. groaza … sa intrebi, sa gandesti, sa deranjezi cu emotiile tale ce devin de nesuportat. Vrei sa te intorci in zilele in care erai de neinlocuit. Erai totul. Erai unic si special. Erai doar tu si nimic mai mult. Ii erai suficient. Orele petrecute acum in cuvintele altora, iti apartineau o data. Dar omul este facut sa evolueze. Sa fie liber. Sa calce peste amintiri pentru a deveni mai puternic. Noi … suntem doar niste neadaptati. Vesnic incatusati in stransoarea iubirii. Vesnic jurati ai infinitului perfect. Vrem mai mult, doar ca sa dam mai mult. Iar cand nu primim, dam mult mai mult.

Dar de ce mintim ? De ce ascundem ? De ce spunem ca ne e bine atunci cand e ne e din ce in ce mai rau ? De ce nu vorbim ? De ce ne saturam ?

Voi ati aflat raspunsul ? Eu unul pot spune ca da. Dar prefer sa-l pastrez pentru mine. Cand il voi si accepta … atunci poate ca voi avea curajul sa vi-l si dau.

Deocamdata … mi-e albastru si cald, moale si rece in acelasi timp.

Sunt doar eu si imaginile mele, ale unei realitati perfecte strapunse doar de razele unei iubiri ce in mintea mea este nemuritoare. As da orice sa iau viata de la capat … si sa imi iau aceleasi decizii ca pana acum. Sa fac aceleasi alegeri. De ce ? Pentru ca atunci voi stii ce am trait. Si voi face mult mai mult … ca sa inclin balanta inspre a ei privire.

Pentru ca lectia asta este pentru voi. Doar ca cel care v-o spune n-ar schimba nimic din EA. Pentru ca e perfecta … dar doar pentru mine. Nu si pentru ceilalti. Ei nu o inteleg. Asa cum nici voi nu intelegeti despre cine sau ce v-am vorbit. Ei nu o accepta ranita, trista, sfasiata. Ei o vor ca pe un rol. Ca pe un decor peste care cortina se va lasa intr-o buna zi.

Eu sunt cortina. Eu sunt umbra. Eu sunt inceputul. Eu sunt sfarsitul.

Ea este scena. Ea este lumina.Ea este povestea.

Dar impreuna, mereu … mai mult decat perfecti.