Poate ca niciun cuvant nu-si mai are rostul acum. E prea tarziu pentru regrete si razbunari. Toti am gresit … unii mai mult, altii mai putin. Ieri vorbisem cu ea la telefon si isi cerea iertare ca m-a suparat. Imi spunea ca ea e de vina …
Imi aduc aminte ca am tipat la ea … acum e prea tarziu sa-mi para rau. Nu ajuta la nimic. Ma uitam la ea azi dimineata si incercam sa mi-o aduc aminte … asa cum era de fiecare data cand veneam in vizita. Nu am reusit. Nu vedeam, nu simteam decat o mama intinsa pe jos, rece si fara suflare. N-am putut sa plang. Nici macar o lacrima. Nu stiu de ce .. poate am fost mereu obisnuit cu incercarile ei disperate de a se elibera de tot ceea ce o tinea incatusata pe lumea asta. Nu a fost o mama perfecta, dar a fost mama mea. Asa cum spunea de multe ori : “Parintii nu tii alegi!”.
Dar imi voi aduce mereu aminte de clipele in care ii vorbeam despre mine si ii spuneam cat de fericit sunt. Si se bucura la gandul ca intr-o zi va avea un nepotel. Dar nu a apucat. De asta … imi pare rau.
Dar asta este viata … si ea merge mai departe.
Esti un inger printre ingeri …
Sa ma veghezi de sus … si sa iti gasesti linistea pe care ai tot cautat-o ani si ani …
