Dar asta este viata … si ea merge mai departe.

Esti un inger printre ingeri …

Sa ma veghezi de sus … si sa iti gasesti linistea pe care ai tot cautat-o ani si ani …

Au trecut aproape 10 ani de atunci. Iar de 2 ani de zile simt ca traiesc doar pentru ea. Si este atat de bine incat n-as renunta la ea pentru nimic in lume. La viata mea, pe care i-am daruit-o ei. La sufletul meu … care a ramas in ea … pentru tot restul vietii noastre.

In plimbarile mele auzeam deseori niste cuvinte :

“E raccontano che lui si trasformò in albero e che fu per scelta sua
che si fermò e stava lì a guardare la terra partorire fiori nuovi
Così fu nido per conigli e colibri il vento gl´insegnò i sapori
di resina e di miele selvatico e pioggia lo bagnò
la mia felicità – diceva dentro se stesso -
Ecco… ecco… l´ho trovata ora che ora che
sto bene e che ho tutto il tempo
per me non ho più bisogno di nessuno
ecco la bellezza della vita che cos´è ma un
giorno passarono di lì due occhi
di fanciulla,
due occhi che avevano rubato al cielo un po´
della sua vernice e senti tremar
la sua radice
quanto smarrimento d´improvviso dentro se
quello che solo un uomo senza donna
sa che cos´è
e allungo i suoi rami per toccarla
Capi che la felicità non è mai la metà di un infinito
ora era insieme luna e sole, sasso e nuvola era insieme riso e pianto o
soltanto era un uono che cominciava a vivere
ora era il canto che riempiva la sua grande immensa solitudine,
era quella parte vera che ogni favola d´amore racchiude in se per poterci credere”

1:36

Deschid incet ochii, dar vad ceea ce probabil numai un orb vede : un negru ca de taciune, o umbra nedefinita si filiforma ce se lasa patrunsa de un spectru alb, luminos, abia sesizabil, format din trei dreptunghiuri, asemenea unor cadre de pelicula. Ma trezesc cu senzatia ca in fata ochilor se proiecteaza un film format din aceleasi trei cadre luminoase ce au drept coloana sonora latratul sacadat si grotesc al unui caine aflat in strada, repetabil cu exactitatea unui metronom, ridicat la rangul de perfectiune absoluta doar prin ecoul infricosator al sunetului ce se izbeste cu putere de peretii somptuosi si reci ai blocurilor.

Ma intorc pe cealalta parte, sifonand si mai mult asternutul pe care in urma cu cateva ore facusem dragoste cu o creatura ce rar iti este dat sa intalnesti. O nimfa ce coborase din bratele zeilor si se lasase atinsa de un muritor de rand.

Ma scutur de imaginile ultimelor ore si incerc sa inchid din nou ochii. Degeaba incerc sa-l cobor pe Hypnos peste ochii injectati si inlacrimati de oboseala ultimilor ani. Mobila din jur trosneste cu putere, incercand parca sa imi biciuiasca timpanele pana in pragul unei sangerari. Peretii se strang in jurul meu, comprimand cu putere tot aerul ce-a mai ramas in camera asta rece si tremuranda. Trosnesc si scartaie, parca ar incerca sa-si sfarame caramizile, inainte ca forta lor sa ma zdrobeasca, incercand sa salveze ultimele-mi rasuflari.

Ma ridic din pat si privesc catre usa. Imi cobor privirea catre cheia ce straluceste prin lumina difuza, chemandu-ma parca sa o intorc, sa descui lumea din exteriorul camerei ce e hotarata in noaptea asta sa ma tina treaz. Nu-i dau importanta, desi dansul isteric al razelor reflectate de metalul clantei ma imbie si mai mult catre exterior. Intind mana catre pachetul de tigari. Iau o tigara si o aprind. Lumina rosie a tutunului ce arde mocnit aprinde umbrele din jurul meu. Treptat, incep sa vad fiecare detaliu al camerei. Fumul tigarii alearga inspre tavan, lovindu-se cu putere si imprastiindu-se in toata camera, coborand lent si ametitor pe fiecare masa sau scaun din incapere. Nu pe mine … pe mine ma evita. De ce ar incerca sa se intoarca in trecut. De ce ar face greselile pe care omul le face constant ? De ce ar fi ca noi ? Programati din nastere sa repetam greseli, sa ne intoarcem in trecuturi sumbre, sa ne lasam torturati mereu de ganduri ce nu-si au rostul …

- S-a oprit ! Latratul ragusit al cainelui s-a oprit ! De ce oare … nici masinile nu mai trec pe strada. Se pare ca si timpul lor s-a oprit in loc asa cum si al meu m-a adancit intr-un vis pe care nu-l inteleg. E cald si am senzatia ca nu am ce cauta aici. Ca nu e locul meu aici. Ma uit pe fereastra si nu reusesc sa vad norii. Ii simt acolo sus, dar privirea-mi nu reuseste sa-i focalizeze. Nu percep contrastul pe care in mod normal il inteleg atat de bine. In peisajul asta lipsesc si culorile. Ce naiba se intampla ? …

Ma asez la pian si ating usor clapele, cu aceeasi tandrete cu care ating sanii iubitei mele. Dar prin umbrele astea nu reusesc sa deosebesc clapele albe de cele negre. Mai bine inchid ochii. Da ! Mi-e mult mai usor asa. Acum nu mai trebuie sa le vad, doar le simt. Dupa un sfert de ceas incep sa le simt … cele albe sunt mai reci decat cele negre. Nu ma mira … Zambesc si incep sa cant. Nota dupa nota, cu o ritmicitate sumbra, asemeni unui mars funebru. Le lovesc din ce in ce mai tare, incercand parca sa smulg urlete de durere din corzile pianului. Degeaba incerc sa-mi obosesc si mai tare trupul si mintea. Somnul este mult prea departe de mine …

Nu am liniste si totusi am. Sunt trist si totusi zambesc. Mi-e dor, dar o am aici. In suflet, dar nu pot s-o ating. Nu-mi pot stapani dorinta ce-mi mistuieste sufletul. Intorc cheia si las vantul sa-mi danseze prin par. Ies din incaperea ce ma sufoca, ies dintre peretii ce voiau sa ma striveasca. Cobor treptele reci si alunecoase, respir adanc in plamani aerul rece … si … alerg spre ea. Doar de i-as vedea prin fereastra silueta mult ravnita … mi-ar fi de ajuns in noaptea asta. Doar pana maine … cand iubirea asta infinita ma va descatusa din nou … si din nou … si din nou. Ca o bestie injunghiata voi strabate negre umbre si voi gasi a mea promisa, fiinta, nimfa … infinita.

Si cu ultima suflare ii raspund … אני אוהב אותך מתוק שלי

Doar eu, alergand printr-un vis, mi-am dorit si am sperat sa am dreptate. Ca tot ceea ce am simtit cand am intalnit-o sa fie real. Am stiut ca daca nu ma dau batut, daca nu renunt la nimic din ceea ce am construit impreuna, intr-o zi va fi bine. Am stiut ca visele devin realitate. E ca si cum as fi alergat prin timp si spatiu, iar ceva in mine ma facea sa simt ca nimic nu este in zadar. Nimic nu este intamplator. Asa trebuie sa se intample. Iar atunci cand imi pierdusem orice urma de speranta, ea a aparut din nou. Uitasem sa mai zambesc, uitasem sa mai traiesc. Respiram ciment. Peretii se strangeau in jurul meu, iar lacrimile ma inecau, asa cum obisnuiam sa ma inec in albastrul ochilor ei.

A fost un cosmar in care am reusit sa lupt chiar si cu ultimele forte. Sa pastrez in mine imaginea celei pe care o stiam. Sa proiectez in viitor toate visele pe care le aveam impreuna. Am trait din amintiri si din cele cateva clipe in care ii simteam adevaratul suflet. Cel pe care ea mi-l daduse in urma cu doi ani.

Am stiut de la inceput ca asa va fi viata noastra. Plina de obstacole peste care vom trece la limita. Am stiut ca viata noastra atarna de un fir de ata. Ca mergem pe muchie de cutit. Am reusit sa invat in doi ani de zile tot ce am de facut ca sa nu gresesc vreun pas. Am invatat tot ceea ce este important pentru ea. Am invatat sa ma daruiesc cu totul si sa raman intotdeauna in umbra ei. Mi-am spus intotdeauna ca ea este cea care merita sa straluceasca. Si am stiut de ce …

Iar acum … sunt fericit. Pentru ca nimic nu a fost in zadar. Sunt fericit pentru toata suferinta din ultimele luni si pentru toata suferinta pe care o voi trai in urmatorii ani. Ea ne va face sa fim unici, speciali … Ea ne va sculpta sufletele, ea ne va motiva. Ea ne va demonstra la fiecare pas ca suntem facuti unul pentru celalalt. Ca indiferent de greutati … noi vom merge mai departe.

Incerc sa-mi aduc aminte cand a fost ultima oara cand ne-am certat. Si imi dau seama ca in doi ani de zile nu am avut o singura cearta. Totul a fost perfect. Nu ne-am urit, nu ne-am injurat, nu ne-am batut joc unul de celalalt. Poate acesta este secretul. Sau poate ca cineva acolo sus a hotarat demult viata noastra. Eu nu stiu ce va fi. Eu nu pot sa decid.

Stiu doar ca am avut privilegiul ca in aceasta viata sa cunosc un om unic. O femeie ce nici macar cuvintele nu ii pot descrie frumusetea. O fiinta ce prin fiecare gest sau cuvant pe care-l rosteste ma face sa ma simt pe deplin implinit. Un inger ce trezeste in mine o dorinta netarmuita de a fi zi de zi sotul, tatal, amantul si prietenul ideal. Un suflet pereche ce doar o data in viata intalnesti.

Stiu doar ca daca nu as fi luptat, cu siguranta as fi regretat toata viata. Nu mi-as fi gasit niciodata linistea, fericirea …

Nu stiu daca ar trebui sa multumesc cuiva pentru tot ceea ce s-a intamplat … Ranile lasate in urma inca nu imi dau pacea de care as avea nevoie. Stiu ca ea reuseste sa mi le vindece pe zi ce trece. Dar daca ar fi sa imi pun sufletul pe tava … i-as multumi lui. De ce ? Pentru ca a reusit sa trezeasca in noi sentimente unice. Noi. Ceva ce niciunul nu a simtit pana acum. As vrea sa reusesc sa compar cu inceputul nostru, dar starile, gandurile, visele, vorbele spuse si iubirea pe care o traim acum … toate acestea sunt incomparabile fata de toate cele ce ne-au unit. Iar daca pana acum un an atingeam norii, acum mangaiem stelele. Respiram acelasi aer si visam aceleasi vise. Seara ne tinem in brate, iar noaptea alergam prin lume. Dansam prin ploaie, inotam prin ape infinite, strabatem vai intregi.

Nu ma mai doare. Nu am timp sa mi se faca dor … pentru ca imi este oriunde alaturi, asa cum n-am avut-o niciodata.

Cine ar fi crezut ? Nimeni ! Cati au povestit despre asa ceva ? Zeci … s-au scris sute de romane de dragoste. Dar niciunul ca al nostru. Dar asa cum ne spunem unul altuia … Intr-o zi, cand unul dintre noi nu va mai fi, celalalt va spune povestea noastra tuturor. Cu bune, cu rele. Pentru a demonstra intregii lumi ca iubirea inca mai exista.

Daca unele vieti formeaza un cerc perfect, altele iau forme pe care nu le putem prevesti sau intelege intotdeauna. Pierderea a fost o parte a calatoriei mele. Dar m-a invatat sa inteleg ceea ce este important, pretios. M-a invatat sa cred in puterea a doi oameni ce se iubesc. Exact ca si aceasta iubire pentru care nu pot sa fiu decat recunoscator.

Iar intr-o zi veti stii si voi … Deocamdata vreau sa fiu egoist. De fapt … pot vorbi pentru amandoi. Vrem sa fim egoisti. Vrem sa ne traim povestea si visul. Pana la adanci batraneti. Dar va veni ziua in care va vom da si voua darul nostru.

Pana atunci … Te-am iubit, te iubesc si te voi iubi mereu. Pentru ca nimic in lumea asta nu-mi va lua sufletul din tine.

Iar povestea va continua … mereu … pana in clipa in care vom inchide ochii pentru totdeauna. Iar dupa doi ani imi doresc sa avem intr-o zi tot ceea ce ne-am dorit. Familia noastra, casa noastra, viata noastra. Vreau sa te fac fericita zi de zi, sa te trezesti dimineata zambind, sa alerg cu tine pe strazi. Sa te privesc si sa ma uimesc de frumusetea ta vesnica. De ochii tai albastrii, de parul tau blond, de zambetul tau luminos, de pielea ta, de mainile tale ce ma strang de fiecare data cand facem dragoste. De tot ceea ce esti si stii sa faci. Vreau sa fac totul pentru tine, cu gandul la tine, ora de ora, clipa de clipa. Iti voi da mereu totul, fara sa obosesc. Te-am asteptat atata amar de vreme, o voi face incontinuare. Altceva nu-mi mai doresc de la viata. Nicio alta femeie, niciun alt vis.

Ani de zile te-am visat. Am stiut cum vei arata, am stiut ce vei simtii, am stiut cum te vei purta si am stiut cine vei fi. Si cand ai aparut, am stiut ca esti tu. Cea pe care o asteptam si mi-o doream tot restul vietii alaturi. Iar acum vreau sa-ti spun :

Iti multumesc pentru ca in urma cu 2 ani ai decis sa apari in calea mea
si sa-mi schimbi viata si destinul. Iti multumesc pentru ca m-ai facut
sa simt ceea ce nu am simtit vreodata. M-ai facut sa iubesc ca si cum
ziua de maine nu ar fi existat. M-ai facut sa-mi doresc sa renunt la tot
ceea ce eram pentru a fi mult mai …bun pentru tine. M-ai facut sa nu-mi
mai doresc alta femeie in viata mea.

Multumesc pentru ca mi-ai dat totul din tine … si m-ai facut sa-mi
doresc sa-mi petrec tot restul vietii cu tine. Fara tine nu as stii sa
mai respir, sa traiesc … Am trecut prin atatea si prin tot. Doi ani
… au fugit intr-o clipa. Iar acum tot ce-mi doresc este ca ultimii
ochi pe care sa ii vad inainte sa mor …… sa fie ai tai. Voi fi mereu al
tau ! Pentru infinit ! Te iubesc, Floare Albastra !

Viata noastra ne asteapta ! Oricat, oricum si oricand !

Epilog … pierdut printre oameni, suflete, razboaie. Printre ura si indiferenta.

Epilog … sfarsitul m-a cuprins de o foame si o sete, de o cruzime rece si albastra.

Doar un trup de jar intins pe pleoape, uitat printre petale … de sange, de durere, de lacrimi si de vorbe.

Epilog … ce nu credeam s-apara. Printre vorbe de iubire, printre juraminte de credinta, printre infinituri definite.

Epilog … ce nu credeam sa-mi spuna : M-ai pierdut, a ta nebuna ! Nebuna de dorinta, nebuna de credinta.

Ai fost bun, dar mult prea bun. Ai fost mangaiere … prea tarzie. De-ai avea deceniul in urma … poate si acum as scrie.

Despre noi, ce-am fost odata. Strigate si maini dorite. Vene asuprite de sangele-nfierbantat. De nopti uitate-n rasarituri. De ape inspumate, de nisip scobite.

Epilog … Ai dat tot, dar tot degeaba. Mult prea mult, dar prea putin. Pentru un suflet chinuit ce nu avea scapare de al asprului trecut.

Ce ai uitat in mine cheia lacrimilor spulberate. De tradarea promisiunii … a unei iubiri eterne.

Te-ai lasat dusa de iele. Te-ai lasat dusa de mreje, suferinta si-ndoiala.

Iar in noaptea cea din urma, eu ti-am adormit copilul … cu vorbe dulci, cu ganduri bune, cu atingeri demult pierdute. A unui tata infinit, ce nu-l va avea vreodata. Din orgoliu, din uitare, din prea multa imbatare … cu o viata chinuita, cu un suflet schingiuit … ce nu vei vrea vreodata sa il pui inchis in mine. Doar spre vindecare.

Si a-ncepe noua viata. Fara griji, fara durere. Fara urlete si lacrimi. Fara urma ca vreodata … sa te parasesc uitandu-ti viata. Ce ai fost demult odata. Ce vei fi intotdeauna. Pentru nimeni si nimic. Doar a mea, c-asa au vrut, ingerii ce mi te-au rapus.

Ai uitat sa-ti vrei dorinta. Ai uitat sa-ti vrei iubirea. Ai uitat sa-ti vrei sfarsitul … cautarii tale infinite.

Perfectiunea intruchipata … vei fi doar ce-ai fost odata. Cand pe treptele iubirii ai urcat fara-nfricare.

Si urlat : Doamne, da-mi putere ! Sa nu-l uit niciodata.

Si ai avut mereu aproape … sufletul tau pereche. L-ai alungat precum o boala … ce nu-ti lasa inima goala. Ca sa urle, ca sa strige … Doamne, ce trecut ferice. Cand iubeai fara credinta ca vreodata il vei pierde. Cu parul negru, ochii vesnici, mana grea ce te lovea-n adancuri.

Ranile ce au avut, numai lacrimi de trecut. Numai sange curgator … de al suferintei culegator.

L-ai pierdut demult, acuma … l-ai gasit in mine, dara … a fost mult prea mult de dus. O iubire de nepatruns. Pentru tine, pentru ceilalti, ce au judecat prea aspru si-au uitat de viata noastra.

Te-am iubit mereu .. si poate, mi-am dorit la fel iubirea. Dar vorbele-s impartite … Te iubesc ! …demult, odata. Acum mangaie un altul. Suntem doi … si totusi unul, dar eu m-am stins prin ele.

Strivit de pasi, strivit de vise … Te Iubesc incontinuare. Tu ce-ai fost o fata blonda, pura, draga si zdrobita. Un suflet drag ce-am vrut sa-l vindec. Un suflet dublu ce-am uitat sa-l judec. Caci am crezut in tine.

Iar acum sunt singur. Uitat de lume, uitat de tine.

Doi ochi, caprui … pierduti … atintiti spre o fotografie. Ce mereu imi va apartine. Esti tu, ce-ai fost, demult … odata.

Te astept mandra faptura. Sa te-ntorci … sa vii plapanda. Asa cum te-am iubit. Mandra, lacrima de pudra … alba, pura, fina … dar nu te voi inchide … caci cenusa ai fost … si-ai renascut. Iar acum … la pamant ai si cazut.

Dar vor trece anii si vei vedea. Printul alb, ratacitor. Zburator uitat de tine, prin trecut, prin vis de sine.

Voi fi mereu in urma ta. Ca o umbra, ca o stea.

Priveste-n sus … blanda faptura. Am murit,  a ta captura. Voi fi mereu in vocea ta. Un fluture fara de praf pe aripi.

Un inger negru si batran.

Te iubesc, al tau … NEBUN !