Zburatorul

Cine ar fi crezut ? Cati m-au considerat nebun ? Cati m-au judecat ? Nimeni, multi si toti laolalta !

Doar eu, alergand printr-un vis, mi-am dorit si am sperat sa am dreptate. Ca tot ceea ce am simtit cand am intalnit-o sa fie real. Am stiut ca daca nu ma dau batut, daca nu renunt la nimic din ceea ce am construit impreuna, intr-o zi va fi bine. Am stiut ca visele devin realitate. E ca si cum as fi alergat prin timp si spatiu, iar ceva in mine ma facea sa simt ca nimic nu este in zadar. Nimic nu este intamplator. Asa trebuie sa se intample. Iar atunci cand imi pierdusem orice urma de speranta, ea a aparut din nou. Uitasem sa mai zambesc, uitasem sa mai traiesc. Respiram ciment. Peretii se strangeau in jurul meu, iar lacrimile ma inecau, asa cum obisnuiam sa ma inec in albastrul ochilor ei.

A fost un cosmar in care am reusit sa lupt chiar si cu ultimele forte. Sa pastrez in mine imaginea celei pe care o stiam. Sa proiectez in viitor toate visele pe care le aveam impreuna. Am trait din amintiri si din cele cateva clipe in care ii simteam adevaratul suflet. Cel pe care ea mi-l daduse in urma cu doi ani.

Am stiut de la inceput ca asa va fi viata noastra. Plina de obstacole peste care vom trece la limita. Am stiut ca viata noastra atarna de un fir de ata. Ca mergem pe muchie de cutit. Am reusit sa invat in doi ani de zile tot ce am de facut ca sa nu gresesc vreun pas. Am invatat tot ceea ce este important pentru ea. Am invatat sa ma daruiesc cu totul si sa raman intotdeauna in umbra ei. Mi-am spus intotdeauna ca ea este cea care merita sa straluceasca. Si am stiut de ce …

Iar acum … sunt fericit. Pentru ca nimic nu a fost in zadar. Sunt fericit pentru toata suferinta din ultimele luni si pentru toata suferinta pe care o voi trai in urmatorii ani. Ea ne va face sa fim unici, speciali … Ea ne va sculpta sufletele, ea ne va motiva. Ea ne va demonstra la fiecare pas ca suntem facuti unul pentru celalalt. Ca indiferent de greutati … noi vom merge mai departe.

Incerc sa-mi aduc aminte cand a fost ultima oara cand ne-am certat. Si imi dau seama ca in doi ani de zile nu am avut o singura cearta. Totul a fost perfect. Nu ne-am urit, nu ne-am injurat, nu ne-am batut joc unul de celalalt. Poate acesta este secretul. Sau poate ca cineva acolo sus a hotarat demult viata noastra. Eu nu stiu ce va fi. Eu nu pot sa decid.

Stiu doar ca am avut privilegiul ca in aceasta viata sa cunosc un om unic. O femeie ce nici macar cuvintele nu ii pot descrie frumusetea. O fiinta ce prin fiecare gest sau cuvant pe care-l rosteste ma face sa ma simt pe deplin implinit. Un inger ce trezeste in mine o dorinta netarmuita de a fi zi de zi sotul, tatal, amantul si prietenul ideal. Un suflet pereche ce doar o data in viata intalnesti.

Stiu doar ca daca nu as fi luptat, cu siguranta as fi regretat toata viata. Nu mi-as fi gasit niciodata linistea, fericirea …

Nu stiu daca ar trebui sa multumesc cuiva pentru tot ceea ce s-a intamplat … Ranile lasate in urma inca nu imi dau pacea de care as avea nevoie. Stiu ca ea reuseste sa mi le vindece pe zi ce trece. Dar daca ar fi sa imi pun sufletul pe tava … i-as multumi lui. De ce ? Pentru ca a reusit sa trezeasca in noi sentimente unice. Noi. Ceva ce niciunul nu a simtit pana acum. As vrea sa reusesc sa compar cu inceputul nostru, dar starile, gandurile, visele, vorbele spuse si iubirea pe care o traim acum … toate acestea sunt incomparabile fata de toate cele ce ne-au unit. Iar daca pana acum un an atingeam norii, acum mangaiem stelele. Respiram acelasi aer si visam aceleasi vise. Seara ne tinem in brate, iar noaptea alergam prin lume. Dansam prin ploaie, inotam prin ape infinite, strabatem vai intregi.

Nu ma mai doare. Nu am timp sa mi se faca dor … pentru ca imi este oriunde alaturi, asa cum n-am avut-o niciodata.

Cine ar fi crezut ? Nimeni ! Cati au povestit despre asa ceva ? Zeci … s-au scris sute de romane de dragoste. Dar niciunul ca al nostru. Dar asa cum ne spunem unul altuia … Intr-o zi, cand unul dintre noi nu va mai fi, celalalt va spune povestea noastra tuturor. Cu bune, cu rele. Pentru a demonstra intregii lumi ca iubirea inca mai exista.

Daca unele vieti formeaza un cerc perfect, altele iau forme pe care nu le putem prevesti sau intelege intotdeauna. Pierderea a fost o parte a calatoriei mele. Dar m-a invatat sa inteleg ceea ce este important, pretios. M-a invatat sa cred in puterea a doi oameni ce se iubesc. Exact ca si aceasta iubire pentru care nu pot sa fiu decat recunoscator.

Iar intr-o zi veti stii si voi … Deocamdata vreau sa fiu egoist. De fapt … pot vorbi pentru amandoi. Vrem sa fim egoisti. Vrem sa ne traim povestea si visul. Pana la adanci batraneti. Dar va veni ziua in care va vom da si voua darul nostru.

Pana atunci … Te-am iubit, te iubesc si te voi iubi mereu. Pentru ca nimic in lumea asta nu-mi va lua sufletul din tine.